Mi-am pus palma pe sărutul tău
să-i simt căldura ce răsare din el
și-am găsit acolo nesfârșitul hău,
în care răsărea un mugurel..
Cine ești tu, nemuritoare floare,
ce-n inimă ai vrea să-mi rătăcești?
Mă-nțepi cu spinii iubirii și doare
când vrei să-mi spui șoptit că mă iubești.
În templul veșniciei, voi picta un vis
cu frunze albastre, copac rătăcitor...
cu iele nebune sângerând în abis;
primește-l în sufletu-ți nemuritor.
Cine ești tu, nemuritoare floare,
ce încolțești pe stâncile arcere?
cu mâini de crinolină-n nemișcare
și-n dans de vânt, când totul e tăcere?
Te regăsesc apoi în somnul sorții...
tu, floare, vis, copac sau stea,
pe drumul nebunesc din calea nopții...
izvorul de sărut spălând pecetea.
Cine ești tu, nemuritoare floare,
cu fulgerări de vânt ascunse-n plete...
femeie, răsărită pe pământ ești oare?
sau...efemerul curcubeu dintre versete?
Dida Diana Cioponea.
Mi-am pus palma pe sărutul tău
să-i simt căldura ce răsare din el
și-am găsit acolo nesfârșitul hău,
în care răsărea un mugurel..
Cine ești tu, nemuritoare floare,
ce-n inimă ai vrea să-mi rătăcești?
Mă-nțepi cu spinii iubirii și doare
când vrei să-mi spui șoptit că mă iubești.
În templul veșniciei, voi picta un vis
cu frunze albastre, copac rătăcitor...
cu iele nebune sângerând în abis;
primește-l în sufletu-ți nemuritor.
Cine ești tu, nemuritoare floare,
ce încolțești pe stâncile arcere?
cu mâini de crinolină-n nemișcare
și-n dans de vânt, când totul e tăcere?
Te regăsesc apoi în somnul sorții...
tu, floare, vis, copac sau stea,
pe drumul nebunesc din calea nopții...
izvorul de sărut spălând pecetea.
Cine ești tu, nemuritoare floare,
cu fulgerări de vânt ascunse-n plete...
femeie, răsărită pe pământ ești oare?
sau...efemerul curcubeu dintre versete?
Dida Diana Cioponea.
să-i simt căldura ce răsare din el
și-am găsit acolo nesfârșitul hău,
în care răsărea un mugurel..
Cine ești tu, nemuritoare floare,
ce-n inimă ai vrea să-mi rătăcești?
Mă-nțepi cu spinii iubirii și doare
când vrei să-mi spui șoptit că mă iubești.
În templul veșniciei, voi picta un vis
cu frunze albastre, copac rătăcitor...
cu iele nebune sângerând în abis;
primește-l în sufletu-ți nemuritor.
Cine ești tu, nemuritoare floare,
ce încolțești pe stâncile arcere?
cu mâini de crinolină-n nemișcare
și-n dans de vânt, când totul e tăcere?
Te regăsesc apoi în somnul sorții...
tu, floare, vis, copac sau stea,
pe drumul nebunesc din calea nopții...
izvorul de sărut spălând pecetea.
Cine ești tu, nemuritoare floare,
cu fulgerări de vânt ascunse-n plete...
femeie, răsărită pe pământ ești oare?
sau...efemerul curcubeu dintre versete?
Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario