oglinzi tremurânde în zări ,
pe cerul aflat între pământ și ape
stau scrise tristele chemări.
Doar vocea ta se ascunde
în mintea mea senină
și gura ta, care-mi surâde,
șoptind cuvântul ce m-alină.
N-aud nici susurul de ape
nici vântul ce-adie și mă îmbie...
suspinul ce vrea să mă îngroape
în lacrimi...când viața mi-e pustie.
Nu văd nimic din ce e pământean;
m-afund într-o adâncă îmbrățișare
mă pierd în nesfârșitul stelelor mărgean
când mă ridici în brațe spre visare.
Un strop de viață mi-a rămas
din nesfârșita-mi nesfârșire
pe brațul tău mai fac doar un popas
ca să ascult o șoaptă-n șovăire.
N-aș vrea să trec pe puntea legănată
ca să mă-ndrept către abis...
ci să urmez cărarea ce mi-a fost ursată ,
căci știu că viața nu e doar un vis.
Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario