...ȘI MĂ VISAM...

 Se aprindea lumina peste lume,
 când cai albi închideau poarta lunii;
 voiam să rătăcim pe stele nebune,
 să-ți simt căldura din strânsoarea mâinii.
 
 Dansuri de păsări pe cer rătăceau;
 în zbor povestind trecutele iubiri
 când întindeam mâna, ele mă goneau...
 iar tu, mă adăugai în cărți cu amintiri.
 
 ...Și mă visam că zbor spre infinit...
 și cărți de versuri iară deschideam;
 pe pajiștea unde cădea...mărul oprit
 l-aș fi ridicat de jos, dar mă temeam.
 
 Eu reveneam la ceașca de cafea,
 iar viața fugea rătăcită prin mine
 când ceasul obosit, dimineața bătea,
 eu mă-ntorceam...în brațe la tine.
  
 Ningea...ningea în visu-mi cu lumină
 și căutam cărarea ce pașii ți-ascundeau;
 nu te-am găsit...de unde-atâta vină,
 când vântul și zăpada îi-a acopereau?
 
 Te depărtai, tăcând...tăcută ți-e iubirea!
 cum e și azi când ești aici, sau poate nu;
 sau poate rătăcești, așa cum ți-este firea,
 prin vise, nu prin viață, asta o știi doar...tu!

 Refugiul meu din viața cea săracă,
 era în geamantanul învechit...
 în care ascunse, fără să îmi treacă,
 erau puține zile, în care m-ai iubit.
 
 Dida Diana Cioponea.