**DE-AR ARDE IUBIREA**

De-ar arde iubirea precum focul ,
pe căi străine n-am mai rătăci
şi poate ne-am găsi norocul ,
în suflet, fără a mai scotoci.

Se-aprinde sufletu-n lumină
ca o vapaie in piept arzând
şi ghimpele nu are nici o vină
că-ne-nţepăm...trandafirul mirosind.

Crezând că un parfum aprinde
o flacără...în pieptul ce suspină,
pe mal de lacrimi şovăinde,
lăsate de a sărutului lumină.

De-ar arde iubirea...taină nesfârşită
pe clopote tocite în tăcere...
poate atunci am fi o floare rătăcită
ce nu s-ar mai ofili pe la revere.

Mai înfloresc din când în când cuvinte
pe buze... în săruturi mincinoase
şi-n mângâierea perfidă care minte,
că mai trăim şi clipele frumoase.

Ne izolăm pe ţărmurile triste
când ştim că focu-ncet se stinge;
sperăm...ca-n flăcări să existe,
iubirea ce mintea şi sufletul atinge.

Plânge pământul sub tălpile bolnave ,
când dansul iubirii se sfârşeşte;
iar noi...credule, cădem sclave
acelui ce spune mincinos, că ne iubeşte.

Sub flăcări,ca frunza, rănile tot curg...
şi leac nu este pentru ele!
adânci, tot ard ca soarele-n amurg,
şi-n nopţi...ne-apasă gândurile grele.

De-ar arde iubirea...şi polii s-ar topi !
cu Luna-n palma noastră-ar creşte flori
şi vântul cenuşa neiubirii-ar risipi ,
peste plânsul suferinţei în zări.

Dida Diana Cioponea.