Cum să fac să-i cer iertării acte,
când suflul morții-mi stă în ceafă?
aș vrea să-i fiu păcatului năstafă,
să-nchei cu viața nouă pacte!
Trecutul meu și timpul se răzbună,
dar nu mai poate să-mi răƒpească
frumosul nopților cu lună,
din rugăciunea mea cerească.
În aiureala mângâierii desfrunzităƒ,
doar gându-mi este adăpostul
și cer iertării o floare părăsită,
să-mi umple inima și rostul.
Se termină mileniul și viața e fugară...
îmi mângâie tristețile noblețea
și-mi cer iertare-a câtă oară?
când timpul îmi fură tinerețea.
Inselƒăciunea vieții-mi altoiește
un freamăt lăuntric de uitare;
cum pot eu, când viața mă urăște,
cu acte vietii, să mai cer...iertare?
Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario