este dorul meu nestins,de mamă.
Prea tânără plecată dintre noi,
mi-a lăsat ochii de lacrimi seci şi goi.
O fi poate cerul mult prea bun,
să plece-atâtea suflete curate?
tot ce-i frumos şi e străbun,
să zacă acolo sus...departe.
Le trece sufletul prin vămi stelare
şi lasă-n urmă numai lacrimi,
fără să ştie că-acolo nimeni n-are
cum să aline dorul, plin de patimi.
Icoană-înger ce din cer veghezi!
eu te aştept să vii în fiecare noapte
şi-cât aş vrea pe umăr să te aşezi,
să mă mângâi şi să m-alinţi în şoapte.
Mă simţ străină fără ţine,mamă
şi-aş vrea cu mine la masă să mai stai;
să-ţi sărut iar mâna fără teamă,
că ai să pleci mamă, chiar şi în Rai.
Icoană sfântă,te sărut şi iar mă rog,
să fii cu mine când sufletul îmi plânge;
să îmi trimiţi măcar în vis un inorog,
să îmi aducă mângâierea ta cea dulce.
Icoană înger, arată-mi tu, lumina!
căci rătăcesc în întunericul din mine
si dă-mi popas...şi spală-mi vina,
de-a suferi, că nu sunt lângă tine.
Mă rog ascunsă-n sufletu-mi pustiu,
la sfânta mea icoană...să mă cheme
la ea,căci drumul singură nu-l ştiu,
deşi...mă simt bătrână prea devreme.
Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario