Tu-mi scriai demult
în palmă,
că gândul ţi-era hoinar prin mine...
Nu te credeam,
dar simţeam explozia de iubire
a copilului din tine,
ce contamina Pământul
făcând înconjurul lumii ,
tocmai când se apropia de sfârşit...
Să mai cred în tine,
ca apogeul lumii?
*
Ascultam suspinul
îngerilor răniţi
de ură şi minciună
şi mă rugam lor...
ca cerul
să nu-mi stea la picioare;
să mai pot asculta
doar cu vina de-a mă naşte,
un cântec de copil.
*
Auzeam zvonuri...
Că lumea se sfârşeşte
Şi încercam să opresc răsăritul
la polul sud ;
spre-a deveni zeiţă,
înainte de apus.
Stergeam lacrima lunii,
dacă gheţarii s-ar fi oprit
din mersul lor
spre staţia finala
a ultimei gări
de la capătul Terrei...
dar va trebui mai întâi,
să devin zeiţă,
să pot salva pruncii!
Pentru ca ei,nu ştiu ce-i ura.
Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario