**SUNT...RAZA!** (Din poemul pt.Cartea Recordurilor)
Sunt raza răsărită printre nori
Şi-ncerc să cuprind nepătrunsul;
La poarta lumii răsar uneori,
Pe varf de munte îmi găsesc urcuşul
Sunt,Soare nepătruns pe cerul tău...
Corola ne-mblânzită în tăceri,
Sunt mai aproape acum de Dumnezeu,
Plătind cu dor, jurămintele de ieri:
Sunt,vârf de munte-acum urcat
Şi-ncerc să cuceresc înaltul!
Nu mă privi! căci iarba-mi s-a uscat,
De gânduri ce-mi bântuie păcatul!
Sunt, norul prea târziu apus în asfinţire
Plutesc pe vise-n aerul pierdut,
În dor amarnic de tine...de iubire...
Îmi plânge inima-mi tăcut!
Sunt,aerul pierdut din neglijenţă,
A celor ce păduri omoară prin tăieri...
Iar Domnului vom cere-atunci clementă
Ca nu vor mai fi la fel, zilele de ieri!
Sunt,zări de pescărusi în zboru-i legănat
Cătând un val să se aşeze-n veşnicie,
Privind cu măreţie către cer curat,
Te-aştept aici...în lumea cea pustie!
Sunt singură peste corola lumii;
Hrănesc iar păsări din paradis venite,
Şi-aştept în zgomotul furtunii,
Să-mi cânţi peste înnalturi,iubite!
29 iunie Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario