Sunt obosită să mai cred în cuvinte;
Să cred că dragostea nu minte!
Chiar dacă drumul mi-este greu,
Nu mă intorc,ăsta-i destinul meu...
Sunt hotărâtă să merg mai departe
Prin ploi şi noroi în noapte!
Când te rugam în braţe să mă iei,
Tu mângâiai cu foc,alte femei!
Sunt prea tardive acum,regrete!
Singurătea te mangâie pe plete...
Eu n-am fost niciodată de-ajuns;
Mereu ai vrut...ceva în plus!
Sunt nopţile mele furate atunci când,
Te aşteptam,privind stele,plângând;
Iar tu...spre alte zări priveai!
N-ai ţinut cont,că mă durea,că mă răneai!
Sunt, doar amintire-visul tău frumos;
Eu te-am iubit curat...dar ce folos?
Mi-ai călcat sufletu-n picioare
Si-acum îmi spui tu, că te doare?
Sunt îngerii ce te vegheaz-acum
Să-ţi ţina de urât pe-a vieţii drum;
Visează-mă! că nu mă mai întorc!
Ai aruncat departe, fârâma de noroc!
23 iunie 2002 Dida Diana Cioponea
No hay comentarios:
Publicar un comentario