Nu-mi lua soarele din ochi,
c-am să privesc în întuneric...
cântând un cântec de deochi,
precum e gândul tău eteric.
Mirosul fîn de liliac plutește
în aprilie târziu, curat și pur!
culoarea lui în ochii mei găsește,
de un albastru mai obscur;
Pe flori de liliac se odihnește-o rază,
când soarele răsare rușinos...
prin ramuri eu întrezăresc o frunză,
îngalbenită și palidă căzând pe jos.
Vin acum s-aprind scânteia,
pe lăcarămioare și flori de liliac...
să-ți deschid ușa, să-ți dau cheia,
la casa primaverii, unde zac!
Alung doar gândul cel păgân...
și privesc numai stelele pe cer
când valsul primăverii-l îngân,
descoperind al iubirii mister!
În flori de liliac tăcerea-și face cuib,
și-n sufletul meu plin de restriști
crescând în suflet ca un nimb...
șoptindu-mi încet,că mai exiști!
Te strâng și te adun la mine-n suflet,
din ciobul tristeții să te refac iar!
să nu mai pleci pe cărări de umblet,
spre lumea ce te face să suferi în zadar!
Pentru ține-am adunat flori...
buchet de liliac și lăcrămioare
cules de mine,cu dragoste în zori,
să-ți fie-n suflet, sărbătoare!
Suntem predestinați iubirilor divine;
când flori din suflet îți culeg în zori,
iubirea s-o păstrez în inimă la mine
și-n primăveri să fim nemuritori.
Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario