BUN VENIT CĂLĂTORULE! Mă adresez cu acest apelativ pentru că eu consider că toți suntem călători în viața reală sau virtuală. Îți mulțumesc,că ai deschis poarta blogului meu pentru a-mi citi gândurile. Aștept să-ți lași aici urma pașilor tăi printr-o impresie (pozitivă sau negativă-accept și critici pentru că sunt constructive;))) Îți urez sănătate și bunăstare ! Amandouă aduc fericirea.
lunes, 17 de junio de 2013
**IUBIREA MEA...O PATĂ.**
Dansez desculță iar prin roua,
ce picurată pe suflet azi te strigă
la capăt de punte, e o luna nouă...
mă cheamă spre ea și mă intrigă.
Mă intrigă tălpile goale pe sufletul
rămas fără suflare-n urma ta...
cerul mi-e drumul...și umbletul,
peste perdeaua lumii de tafta.
Revin la tine, în strângerea de mână
și-n palmă strâng un trandafir...
pentru că dorul astăzi iar mă mână,
spre tot ce-a fost iubirea mea...un fir.
Pe-un fir legat de cârma sorții
o să plutesc întru-n continuu dor;
pân-am să zac pe patul morții,
iubirea mea va fi ca un condor.
Și va pluti peste pustie soarta,
cu vina că nu te-am înțeles destul;
că am lăsat să se închidă poarta,
în urma mea și-a ta, ca un recul.
Dansez desculță prin suspine
și-n gând eu soarta mi-o blestem,
că n-am știut ce este rău sau bine...
mi-am risipit iubirea și acum mă tem.
Mă tem de anii din roua dimineții...
de tot ce-am fost și n-am putut să fac;
de timpul risipit de-a lungul vieții...
dar e târziu tot răul să-l desfac.
Oi putrezi pustie, singură 'ngropată,
Iubirea mea...că n-am avut noroc;
te tot așezi pe inimă...o pată!
dac-aș putea, te-aș vinde-n iarmaroc.
Dida Diana Cioponea.
Suscribirse a:
Enviar comentarios (Atom)
O pată cât de se poate de lirică şi gingaşă !
ResponderEliminarMultumesc frumos, Costel! Scuze ca intarzii cu raspunsul. Te imbratisez prieteneste si-ti urez numai bine!
Eliminar