Unde se nasc puii steluțelor de mare

Mi-s buzele sărate
de sudoarea mării , 
ce mă săruta odată cu tine                                     dar cel mai sărat,
îmi este plânsul plecării tale.
Mi-e ploaia grăbită
că să plângă stropi
la poarta dorului
îngropat la rădăcina
pământului,
când florile tot strigă:
-Hei!! suntem flori de soare!
de ce vii...
tocmai la apus?
Aleargă degetele
prin părul răvășit
de vântul iubirii spulberate,
și poarta mi-este
dor și tânguire...
de stâlpul ei te sprijineai
ca într-un basm de părăsire.
Te-aș dezlega
de-orice blestem,
de n-aș fi ferecat
cu lacătele toate,
sărutul tău sărat
păstrat să-l am...
și peste moarte
iar vântul, ei bine...
îl doare gura de-atâta suflat
în sare,
ca s-o transporte în mare
iar ochii...ochii închiși
de-atâtea lacrimi adâncite
în lagune,
unde se nasc puii
steluțelor de mare,
picură boabe de perle.
Mi-s buzele sărate...
de sudoare,
de lacrimi,
de tăcut...
de ce mă sărutai?
...că pleci, tu totuși
ai știut...
de ce mi-ai dat cu sare,
ultimul sărut
și m-ai lăsat
să rătăcesc singură-n albastru?

Dida Diana Cioponea