Delirul iubirii.

M-apasă crucea şi paşii mei sunt grei!
Delirul iubirii m-aruncă în iernile prea reci
zdrenţele mă-mpiedică să calc peste poteci
de piatră, spre viaţa din regatul Iudei.

Nu m-am născut de fel păgână
în ţinutul unde iubirea e iubire,
am primit botezul fără de scâncire;
dar iubirea mi-a scăpat din mâna.

N-am făcut crimă iubind clocotitor
hoinarul ce inima-mi furase-odată
tiran la suflet şi dragoste turbată
primit-am...şi osânda iadului dogoritor.

Acum sunt singură ca un damnat
de parc-aş fi trădat sau parcă am ucis
şi crucea duc cu suflet circumcis
chiar de m-apasă pe umaru-ncercat.

Puterea-mi este-ngenuncheata
de crucea ce la piept o strâng
ca pe o jertfă, apasă umărul meu stâng
dar inima tace şi mă cutremur toată.

Nu pot să plâng şi nici nu pot să strig
şi mă cuprinde-o spaimă de necunoscut
de-ntunericul hulpav ce nu l-am cunoscut
şi în abis iar cad şi mă ridic şi-mi este frig.

Dida Diana Cioponea.