Pe punțile unde oamenii visează
flori de magnolii în coroanele iubirii,
se leagănă ușor și balansează
sentimentele la marginea-omenirii...
Te căutam în aste locuri nepermise
și vocea în gânduri ți-ascultam...
am pus clepsidra hotar între vise
și foc pianului am dat când cântam.
Cu tălpile desculțe, am călcat pe jar...
și haine rupte am purtat...sa știu
cum e să iubești și în iubire să ai har
să nu simt că am sufletul pustiu.
Cărări întunecate am lăsat în urmă...
și pietre am făcut să înflorească;
dar ura ta în inimă îmi scurmă
și inima-mi oprește să zâmbească.
Chiar dacă soarta m-a trădat odată
iar marea mă făcea să strig,
crezând că numai eu sunt vinovată
că-n sufletul meu mereu e frig...
Doresc atât să gust din fericire
și tristețea, la tarabă să o vând;
să mă agăț de-un fir de nemurire
și să iubesc...sincer și rotund.
Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario