cu raze calde cristaline
si cand de durere-mi vine ,
sa strig si sa plang intr-una?
Sa tac,cand lacrimile zboara
deasupra inimii-mi tacute
ca in durerea lumii mute,
sa nasca pruncii-nu sa moara!
Sa tac, atunci cand marea spune
c-o doare-albastrul cerului,
ce-ascunde rasaritul soarelui
in luna ce peste ea, mereu apune.
Sa tac, cand calea mea stelara
e rupta si mereu ma cearta?
cand un pamant pierdut pe harta
e napadit de iarba cea amara?
Sa tac, de-a furiei prigoana
cand lumea mea se prabuseste?
si raul pe toti i-ademeneste
si-i leaga ca pe robi in sfoara?
Sa tac atunci cand frunze ruginite
isi dau adierea pe o toamna
si trunchiul obosit indeamna
la leganat de ramuri desfrunzite?
Sa tac,cand sufletul zdrobit
de stanca rece-a cautarii
zace-n pustiul inserarii
cand am pierdut ce am iubit?
Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario