Lumină ce călăuzești suflete...

Mare de lacrimi
a celor ce luptă
cu valul tău ucigaș
în chemări de sirene
și cupe pline cu sare...
las veninului o floare
de migdal să nu-l mai verși
în Mai mereu
să nu mai rapui suflete.
Mare albă...flori de măr
ningi pe gloduri de pământ...
strigăt cernut în etern lăsând
picături pe cruce.
Offf!!! Mare de lacrimi
mereu ai semănat
destinul în valuri
de suspine
la margini de regrete...
Regretul că n-am uitat destul
să pot ierta mai mult,
să pot aprinde lumânări
pe limpezimea oglinzii
sufletului celui
ce spunea demult
că mă iubește
când mă făcea să sufăr.
Mare albă de lumină
ce călăuzești suflete...
îndreaptă-i drumul
spre pajiștea verde...
eu, lumina o trimit
să-i ușurez sufletul pierdut
prin aburii ce-l amețeau.
Am iertat dar n-am uitat
că am iubit și am plâns,
cât să am marea mea de lacrimi.
Azi, ultimele lacrimi,
vor fi pentru tine,
pentru tineretea ta,
pe care ai aruncat-o-n vânt!
Odihnă ușoară suflet pereche,
pierdut în aburii cerului!

Dedicat celui ce a fost și va rămâne tatăl copiilor mei,
cu regretul ca n-am avut mai multă putere să-l intorc din drumul pe care singur și l-a ales cu multi ani în urmă. emoticon frown

Dida Diana Cioponea