Încâlcite-s căile pe arborele vieții;
O umbră albastră-n visul dimineții
de parcă mie-ar vrea să-mi spună
că nu mai sunt a inimii stăpână.
Suspine pe muguri de magnolii,
pe fructe amare mâncate de molii...
șoapte solare pe crestele ceții,
se aud prin ierburile dimineții.
Un flaut suspină-n petale căzute
și-ascunse-n morminte nevăzute
de-atâția trandafiri aruncați,
pe drumul neântoarcerii sfârtecați.
Însângerate-s tălpile pe spini
când roua se ridică din grădini;
și simt că se-ofilește înc-o floare
că viața... e o umbră trecătoare.
Un vis albastru este viața...o floare,
un cântec...petale lipsite de culoare
când umbra morții ne cheamă la ea,
dispare trupul... și se aprinde o stea.
Dida Diana Cioponea
No hay comentarios:
Publicar un comentario