În șoapta gândului rămas,
am îngropat și lacrimi și popas
pe câmpul vieții presărat cu clipe
și zbor de fluturi...culori pe aripe.
Îmi curge râul în minciună...
peste domeniul meu iar tună
și mă apropii de cer în rugă,
lăsând o lacrimă să curgă.
Acolo unde lotușii plângând mai lasă
parfum, prin crăpături ca de mătasă,
mă pierd în crinolinele uitării
și în ecouri lăsate nechemării.
Mă seceră lumina lunii când,
ecoul nopții m-atinge cântând
și șoapta ei, mereu îmi spune
că iubirea e tot ce ne rămâne.
În umbra ei, mă-mbrac iar în vise
și în oglinzi cu porțile deschise,
mă zbat în zâmbet și suspine
și-n lacrimi de dor... opaline.
Îmi îngheață sângele...și se revarsă
din cântecul meu venit din transă
și-n albia smerită a unui alb izvor,
mi-adun iar viața...închisă cu zăvor.
Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario