Te cunosc de undeva...

 Au răsărit în părul tău de mure
 ghiocei și toporași
 de pe poale de pădure, 
 de pe ia ce n-o lași... 
 
 Tu, din jarul de pe poale, 
 semănata-i macii roșii 
 peste lanul de pe vale 
 ce ți l-au lăsat strămoșii. 
 
 Trupul tău frumos de înger 
 ce se leagănă duios, 
 a trecut prin ploi și ger 
 dar i-atâta de frumos! 
 
 Tu ești "fata" răsfățată 
 de mireasma din câmpii... 
 de români, mereu cântată 
 și iubită de copii. 
 
 Dintre toate câte sunt, 
 doar tu cânți cu ciocârlia... 
 ești și zare și pământ 
 când te-alinți cu poezia. 
 
 Fată verde de pădure... 
 câmp și lac și chiar și mare, 
 cu ochi negrii că de mure 
 sau albaștrii...ce ești oare? 
 
 Când izvoarele suspină 
 și când munții înverzesc, 
 tu ești toată o grădină 
 țara mea...cât te iubesc! 
 
 Spun mereu că n-ai noroc... 
 că mulți vor ca să te vândă; 
 să aștepte alt soroc! 
 tu nu-i meriți, că ești blândă. 
 
 Te cunosc de undeva... 
 culoare a miilor de flori... 
 ești Adam și ești și Eva 
 Morgana trezită-n zori. 
 
 Ridică fruntea către soare 
 și umple-ți brațele cu flori; 
 ridică-te...și fă-ți cărare 
 printre hoți și trădători! 
 
 Dida Diana Cioponea.