Îmi cad picurii pe frunte...
picuri reci de ploi fugare
stele albe prinse-n plete
rătăcite pe cărare.
Dansul ploii se aude
sub pavajul zdrențuit...
flori de apă blând răsar
de sub părul despletit.
Coaja pomilor ascunde,
un sărut căzut din ploi
și-n al mării calde unde ,
rătăcim tot amândoi.
Mă încing la brâu cu macii ,
să vânez precum strămoșii
sau prin stepe ca gonacii ,
catând iubirea-n lanuri roșii,
Mă ascund sub o umbrelă...
cerul, picură petale
scaldă înc-o pasarelă
și-mi țese cărări florale.
M-adâncesc în lan de albe
margarete...trandafiri...
vino-n doi să facem salbe
aerul să mi-l respiri.
M-oi lăsa moale pe lutul
plin de flori și de rugină
sau în picuri din pământul
săturat de amurg-lumină.
M-o ploua adânc și tandru
când eu strig iubirea vie
și în palme strâng un leandru,
cu-n parfum...ce-reânvie.
Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario