Mă simt pădure, și pasăre în soare
într-un ocean de vise nesfârșite,
când tu genunchii îți coborî c-o floare,
la patul meu...și mă săruți, iubite!
Mă descompun în valsul nopții,
când mâna ta, coboară lin pe coapsă
precum un condamnat în fața morții,
în valul vieții, eu parcă sunt sinapsă.
Răsare grâu în suflet și-ncolțește
și macii în obraji, mai roșii sunt;
curajul însă, nu mă părăsește
și te adun de parcă-mi ești pământ.
În păr, am adieri de arbori înfloriți...
și-n crângul dragostei, aud un pițigoi
cântând în suflet...iar noi dezgoliți,
ne tăvălim cu luna-n noapte - goi.
Un unic trup, ca noaptea dintre ere
iar lumea-n veșnicie cu noi zace...
și la hotar de vise între emisfere,
năvalnic timpul, în iubire se preface.
Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario