Pe terasa părăsită și pustie
în locul unde noi odată
visam neștiutori, îmbrățișați,
a căzut o frunză ruginie,
păstrând conturul iubirii disperată.
Ultimele clipe strigă azi sărutul,
când eu pe-ale iubirii metereze,
aș vrea din nou să mă renegi
și-n remușcări trădate, începutul
să-l îngrop, în toamnele obeze.
În păr, când îmi lăsai sărut de crivat,
lăsând umbra tăcerii să mă-mbratiseze,
simțeam în jugul mâinilor împreunate
"coșmarul" pe care voiam să îl învăț
din ceasul blând, ce-n ani voia să se așeze.
Chiar dacă cerul pe mine se răstoarnă
cu tot ce-am fost și poate încă sunt,
de m-ar zdrobi, eu n-am să mor...
deși e greu, iubirea să discearnă,
mă voi simți mereu, regină-n absolut.
Poți să-mi redai o viață și-nca una!
să mă sufoci în vis...cu un sărut,
pe terasa noastră încă solitară
când flori de liliac sărută luna...
te voi lăsa să guști orgoliul meu pierdut.
Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario