domingo, 30 de noviembre de 2014

Nici după moarte, iubirea mea nu trece



Se limpezesc tăcut, zăpezile pe tâmple
când gerul îmi îmbracă lacrimi în ecou...
eu n-am să pot trăi,din ce o să se-ntâmple
când iarna morții mele cădea-va pe cavou.

Cu mâini împreunate ai să te rogi iubite,
să iert greșeala ta...și-a ta trădare...
și-oricât mă vei striga cu vorbe răgușite,
n-am să-ți răspund cu stele căzătoare.

Mi-or înflori iar... crinii pe cavou,
chiar dacă iarna vrea să îi ingroape!
cu-n suflu, am să-i înviu din nou,
să simți cât eu îți sunt de-aproape!

Cu roșu sânge, voi scrie pe zăpadă,
că te-am iubit în visul meu cu fluturi...
când ochii mei tot refuzau să vadă,
cum mă trădai...petale ai să scuturi.

Vei vrea să-mi ceri din nou iertare-
dar n-am s-aud de-acolo din adâncuri;
iubirea mi-ai ucis...dar sufletul nu moare...
tot rătăcește-n vis, pe aripe de fluturi.

Ca să te iert, eu...nu mai am cuvinte;
Vei rătăci, cu fulgii în furtuna rece...
citindu-mi epitaful...fii sigur că nu minte:
"Nici după moarte, iubirea mea nu trece".

Dida Diana Cioponea

No hay comentarios:

Publicar un comentario