martes, 21 de octubre de 2014

Voi fi aici...

" Batranul are 80 de ani si in fiecare dimineata vine si ia micul dejun cu sotia lui. L-am intrebat de ce sotia lui este la azil, iar el mi-a raspuns ca are boala Alzheimer. L-am intrebat : sotia ta se va ingrijora daca tu nu ajungi sa iei micul dejun cu ea ? A raspuns ca ea nu-si mai aduce aminte ... nu mai stie cine este, ca de 5 ani nu-l mai recunoaste deloc.  Am ramas surprins si i-am zis : " Incredibil! Ea nu te mai recunoaste si cu toate astea in fiecare dimineata ajungi aici si iei micul dejun cu ea. ". Batranul a zambit, s-a uitat adanc in ochii mei si mi-a strans mana, apoi a zis : " Ea nu mai stie cine sunt eu, dar eu mai stiu cine este ea. "
Voi fi aici...
sărutându-ți rănile care te dor...
pentru că și pe mine mă dor!
oprindu-ți suspinele în somn rebel
pentru că eu pentru tine, suspin la fel

Voi fi aici...
căutându-ți privirea cu un cuvânt ce vine
să te mângâie tăcut, pe pleoapele senine
când inima mea va încerca să zboare,
cu-același aripi, odată cu a ta, spre soare.
Voi fi aici...
o verigă a lanțului inimii tale mă ține,
mă leagă și mă trage mereu spre tine;
împrăștiind cu ea, uitarea și vina...
lunecând ușor, pe-o geană de lumină
Voi fi aici...
când mulți vor vrea să ne despartă,
să te agăți de brațul meu încă o dată !
și să pășim cu capul sus spre viață,
fără să privim în lături...doar în față!
Voi fi aici...
căci durerea ta e și a mea,
că bucuria ta e bucuria mea,
că eu plâng atunci când plângi și tu,
că eu surâd și vreau să surâzi și tu.
Voi fi aici...
când vrei o primăvară, ți-o voi căuta
să o găsesc și să o pun pe perna ta
ca să visezi doar câmp cu flori
în brațele mele când te trezești în zori.
Voi fi aici...
ca refugiu...ca vraciul, vindecând
trecute răni, mângâindu-te, tăcând...
când pe creștetul nopții febril,
vei sta în brațe-mi plângând ca un copil .
Voi fi aici...
când ploaia setea-ți va sorbi din nor,
când vântul în păr îți adie ușor...
când tu-mi vei spune pleacă,
voi fi ca un câine ce capul și-l pleacă.
Voi fi aici...
când anii-ți vor ninge pe tâmple,
și indiferent de ce o să se-ntâmple,
când moartea sărutu-mi va sorbi,
nu uita că eu, tot lângă tine voi fi.
07 oct.2010 Dida Diana Cioponea.
http://dida-diana.blogspot.com.es/2012/10/note.html

No hay comentarios:

Publicar un comentario