pierzându-și în timp secundare...
mi-e dorul dor...și iar mă doare
că mângâierea ta-i de mult plecată.
Nu mai răsună pașii tăi pe caldarâm
în noapte...șuieră un clopot de vânt
stârnind alarma-n ultimul cuvânt...
e șuierul trecerii mele-n alt tărâm!
Se-aud pulsații tot mai rare
și sângele în vene mi-i albastru...
mă-ndrept ușor spre al tău astru,
mult prea departe, spre "Soare Răsare".
Îmi este inima buimacă...
fiindcă iubindu-mă, tu faci
tot Universul meu sa tacă
și să se mute-n câmp de maci.
Lăsat-ai acolo în inimă-mi, palate
și flori de gheață care dor...
ce se prefac încet într-un izvor
de stele în tiara-mi răsfirate.
Conjur Universul s-arunce peste mine
ploi de secunde și ore...și zilele stelare,
și să oprească bătaia inimii ce doare,
de dorul tău...se-neacă în suspine.
Nu vreau să fiu o latură străină
a tot ce-am fost eu prntru tine;
ci doar secunda ce bate fără vină,
în pieptul tău, când te gândești la mine.
Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario