**DE CE-AI PLECAT? **

La poarta vieții, pas cu pas ivită
se-apropia iubirea ce semăna a mâine
o speranță chemată să mintă,
să muște mângâierea ca un câine

În visele în care noi am rătăcit
m-am zbuciumat, în sufletul meu mic,
și am sorbit durerea mea tacit
crezând că tăcerea nu-mi face nimic.

Ca o furtună ai măturat de jos în sus-
și te-ai abătut tacit din calea iubirii...
- cuvântul dor... ce nu s-a mai spus,
l-ai aruncat in vise, pe calea rătăcirii.

De căutai...găseai în sufletul meu,
petale de timp pierdute în van...
de ce-ai plecat? Mă-ntreb mereu;
cuvântul iubire, a fost un paravan?

O ușă închisă, când iubirea moare,
o iubire menită a noastră să fie,
și-o speranță închisă-n zăvoare
de-o viață rămasă de tine, pustie.

Dida Diana Cioponea.