și versul plânge gâtuit ,
când visele încearcă să se-adune
din cioburi, către răsărit...
Îți știu cărările șoptite
și fiecare cânt de păsărele !
sărut spancenele-arcuite
și florile de pe vâlcele.
Te știu de undeva...și plâng
când lacrimile tale mă surprind...
și zău, că-n brațe-am să te strâng
ca pe-un copil la sân, tot gângurind
Din lacrimi, râuri se revarsă lin€
prin mâl de brazi și geana ta senină
și- ascult povestea lui Călin,
ce strigă din fila eminescului-lumină.
Te știu de undevaa... îți știu și ochii...
poiana cu pistrui de brazi înalți
și nasul carna€... un deal cu flori de "Dochii"
și fruntea... versantul din Carpați.
Aș vrea pe buze să-ți sădesc ,
toți macii ce n-au rasarit!
să-ți spun în șoaptă: te iubesc
și să mă duc...să crezi că am murit .
Și de-oi muri, mormânt să-mi fac,
în lan de maci și grau... și albăstrele;
sau... sub talpa casei cu cerdac,
unde mă aștepta surâsul mamei mele.
Aș auzi atunci, bătând și vântul
prin flori de crini sau mucava
și poate m-ar îmbrățișa pământul
și mi-ar sopti: "Te știu de undeva"...
Dida Diana Cioponea
No hay comentarios:
Publicar un comentario