Mi-au nins pe suflet stele,
la margine de univers grăbit,
când răsărituri de mărgele
se înșirau spre același răsărit.
Icoane apărute pe un cer senin,
mă mângâiau...când lacrima
se prelingea-n paharul cu venin,
de pe-obrazul tăcerii ce se dărâma.
Am ancorat în port de gând,
barca cugetului meu ce adastă
la margine de plajă, ezitând
s-aștept iubirea, lângă coastă.
La umbra unui copac cu flori,
o harfă-nsângerată tânguia iubirea
ce n-avea nopți și n-avea zori,
lăsând pe plajă arestată, fericirea.
Din răsăriturile adunate-n vise,
te-am creeat în picturi rupestre
și-am pus sărutul ce se rătăcise,
în floarea răsărită în ferestre.
Am strâns stele în lacrimi de cristale
și luna ce plângea la capăt de cer,
visându-mă iar în brațele tale...
să mă predau iubirii...tainic mister.
Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario