**N-A FOST DE-AJUNS… **

Te-ai îngropat în propria-ți tristețe
și plângi cu ochi de jar greșelile făcute
de-ai mai avea un gram de tinerețe,
tot n-ai putea plăti... tristeții mele mute.

Ai dărâmat cu bună știință, castele
ce se voiau ofrandă, iubirii ce-ți purtam,
când te-odihneai pe brațele-mi rebele
ce te chemau mereu...și liric îți cântam.

N-a fost de-ajuns că te-am iubit nespus;
deși, nu știu nici azi... poate-a fost milă
ce s-a topit tacit cu ultimul apus,
ce l-ai furat, când eu eram copilă.

Zadarnic vântu-ți șuiera prin plete;
tu adunai trofeu după trofeu!
acum, săruți răzor de margarete
cerând iertare, ca-n mitul lui Orfeu.

N-am să mă-ntorc, orice ai zice...
și știi că n-ai să fi, nicicând Orfeu!
pe când eu, pot fi precum Euridice
iar tu, te crezi si azi un corifeu.

De ce te zbați și nud te-ncolăcesti,
deși, știi bine, că azi nu se mai poate
iubit să-mi fii, când viața ți-e deșert- iubești
numai "mocirla" ce te trimite-n moarte.

Dida Diana Cioponea.