Cad frunzele pierdute pentru noi
iar soarele cald abia a răsărit...
pe corpul meu cu frunze-acoperit.
însă nu știu cum, de ce pe drum
frunzele reci dansează în vânt,
când eu aș vrea să spun acum,
ce greu e să fii singur în cuvânt.
spune-mi ceva să nu mai plâng
cu frunze ruginite pe hârtie,
să nu mă-mpiedic iar în crâng,
căci numai Dumnezeu și pomul știe
că apusul mi te fură de pe pleoape,
iar sufletul nu-mi mai dansează
pe valsul vienez cu tine-aproape,
când desenez iubirea pe o oază.
Eu am făcut să vină iar o toamnă
cu viscol crunt de frunze ruginite,
cand iubirea frântă mă condamnă
căci iar mi te fură apusul, iubite.
Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario