și plin îi satul de bătrâni;
plecat-au fii lor din țară...
și-ndură viață ca de câini !
Așteaptă mama la potriță...
privind nepoții ei zbanghii
și-i curg iar lacrimi pe bundiță,
și-n suflet începe e se tângui.
Recolta în câmp e ne culeasă...
așteaptă mama acum și plânge,
fiindcă-i acum neputinciasă...
doar fiul ei ar mai putea-o strânge.
E toamnă și pustiu în sat acuma...
nu mai stă moșul asazat pe prag;
...mai e un pic și cade bruma
și nu mai vine fiul ei cel drag!
Ar vrea să îl mai vadă mama
măcar o data, că doru-i e aprins
și singură a rămas sărmana,
căci omul ei de foc, s-a stins!
Cu-atâta neputință-n jur privește
și forță nu mai are ca să lupte,
iar pensia prea mică ce primește,
este pentru nepoții ei din curte.
Este toamnă tristă iar pe vale
și viața-i e amară cum e fierea!
mai urcă dealul greu...agale...
căci a pierdut bărbatul și puterea.
La cimitir urcă din când în când,
s-aprindă moșului o lumânare
și plânge și privește-oftând,
poate-o vedea pe fiul ei, în zare.
Pe drumuri, numai câinii urlă
și-n sat, e sărăcie și pustiu!
rămas-au satele în urmă,
cum or trăi, bătrânii, nu mai știu.
Cu toți-și duc acum amarul
și teamă au că mâine poate mor...
iar fiii prin străini trăiesc calvarul
fără de țară, copii, părinți și far' ogor!
Este toamnă tristă-n țară iară!
cu dorul de copii, părinți s-au stins;
e toamnă tristă-n suflet și afară,
căci sărăcia azi, pe toți i-a-nvins!
Dida Diana Cioponea.
[#cry_anim]
No hay comentarios:
Publicar un comentario