Mă cheamă zarea mării tale...
în zbucium de dor, sărut un val,
căzute lin pe-al mării mal.
Te strig în orizonturi paralele
și cu ecoul fac ades duete...
căci te iubesc, cu-adâncul ființei mele
și îți trimit răvaș pe valuri desuete.
Mă strigă marea spre adâncuri,
ca un magnet, o șoaptă iar mă cheamă;
răvaș ți-am scris și printre rânduri,
sărutu-mi pun, mai fin ca o maramă.
Mă cheamă valul să m-alinte,
cu pătimașe-mbrățișări sărate;
eu îi răspund să stea cuminte...
iubirea lui, seamănă doar moarte.
Te-aleg pe tine, fărâma mea de cer!
tu, văl de șoapte-mpreunate să îmi fii
pe un covor de vise, să mă iubești îți cer,
să-mi fi tu mire, în valul din nopțile târzii.
Și-atunci, ne cheamă marea pe-amândoi!
să spele păcatul ce nu l-am împlinit...
cu legământul iubirii dintre noi,
în așternutul mării, sub cerul adormit.
Dida Diana Cioponea
No hay comentarios:
Publicar un comentario