** O FRUNZĂ...**

 Lâng-un izvor, 
 plângea o frunză
 rătăcită și obtuză
 uscată era de dor.
 
 Zăcea călcată
 de pietre mii și mii
 și udă-n apele pustii,
 ruptă, de apa scăldată.
 
 O furase mai ieri vântul,
 când vara încă mai ardea
 și-a agățat-o de perdea,
 unde-i zace-acuma gândul.
 
 Zbura în dans bizar...
 o frunză aurie,
 pe florile de pe câmpie
 expuse ca într-un bazar.
 
 Zbura o frunză-n parodiii
 în șoapta nopții cu cocori
 și-n vântul care bate-n zori,
 cu șuierat de melodii.
 
 Zbura o frunză prin aluni,
 în rotocoale mincinoase
 peste zarea de mătase,
 spunând versuri la lăstuni.
 
 Zbura o frunză rătăcită
 și-aducea în zborul ei ,
 gustul dulce-al dragostei,
 doar...de dragoste rănită
 ...zbura o frunză...
 
 Dida Diana Cioponea.