Plutirea steagului în vânt
îmi da tărie și cuvânt...
crâmpei de dor în el pictat
de mâna ce l-a sărutat.
iar vorba dulce românească
învie cu cerneală-albastră,
și se preface-n fir de dor,
când torc cuvântul în fuior...
să țes cu el în roșu steag,
cuvântul românesc prea drag!
și pun apoi un galben spic
îmbrățișat de borangic...
să cos cu el o mândră ie
cu florile de pe câmpie...
s-adun din lanul țării mele,
culori din mii de albăstrele
să pun pe steag și-n ochii mei ,
căci plâns-au florile de tei
în boabe mici...șa-mi fac șirag
din roșu, galben și albastru steag...
Îmi fac costum de sărbătoare,
și cos pe fotă mândră floare
iarăși pe cap îmi pun marama
țesută în război de mama...
ca dorul să mi-l ostoiască
de țara mea cea românească,
căci am țesut cu gând curat
steagul frumos prea sărutat.
Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario