căci m-aruncai în carcere de vise...
legată în dantelele proscrise,
de anii aliniați precum străjerii.
M-am sinucis iubindu-te și pier...
căci inima mi-ai smuls din piept,
spunând că e a ta...și tot aștept
să o sădești pe-un drum de fier
Încă n-am trăit pân' la apus...
și n-am reușit să sting nici jarul
în care îmi frigeam amarul,
cu toate cuvintele ce nu le-am spus.
Îmi defrișam cuvintele-n suspin,
tot încercând să le găsesc un rost,
chiar dacă totul îmi părea anost,
eu în iubire...eram un peregrin.
Îmi număram orele eternității,
precum străjerii-n turnuri de păzire;
căci mi-ai lăsat iubirea-n amintire;
pe-un colț de stea, ce o privim cu toții.
M-am sinucis iubindu-te pe tine!
și-am risipit iubirea în triste calendare,
în zilele perfide când îți spuneam că doare
iar tu mă trimiteai la granița dintre suspine.
M-am sinucis în noaptea nopții,
când veșnicia iubirii cu tine am atins...
dar lampadarul de stele mi s-a stins...
topit în negura din fața "morții"
Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario