Am trăit aşa cum am putut
şi am împărtăşit iubirea noastră...
Noi n-am rămas săraci nici în sărut;
Ne-a răsărit iubirea-n glastră.
Am rătăcit cărări în clipe triste,
dar drumul de mână nu ne-am dat
şi rar mai cred să mai existe,
iubire ca a noastra fără de păcat.
Ne-a cântat sufletul ca o vioară;
cu corzile vibrănde-n cânt fugar...
n-am ascultat solfegiul într-o doară
şi-am dat sărutul florii oferite-n dar.
De când te-ai dus iubită doamnă,
pustiul mi-este mângâiere şi lăcaş...
şi sufletul îmi e precum o toamnă
cu pomii desfrunziţi...golaşi.
Cu glas pierdut te strig pe nume
şi-n urma ta sărut parfumul tău!
Te-ai îndreptat spre stelele nebune,
Iar inima mi-e goală ca un hău.
Nu pot să mă mai mint,sunt trist...
şi-n neguri vreau să te urmez oricum;
În goale depărtări nu mai exist!
Iubirea mea...acum mi-e viaţa,fum!
(Versuri dedicate tatalui meu.)
Dida Diana Cioponea
No hay comentarios:
Publicar un comentario