** CĂLĂTOR PIERDUT**

Pe luciul treptelor de mult apuse,
când umbra unui om valsează
pe-o lacrimă,cu şoaptele confuze,
un călător să doarmă se aşază.

E călător pierdut ce rătăceşte
pe-aleile din viaţa-i prea fugară;
îşi plânge soarta şi cerşeşte,
un colţ de pâine prea amară.

E abătut şi capul ruşinat apleacă,
fiindcă nu poate să privească
spre faţa celui ce-o să treacă,
să-i lase bani...acasă sa se-ntoarcă.

Fără să poată spune nimănui,
îşi cară viaţa-n staţii de metrou;
Iar foamea-l împunge ca un cui
fiind nevoit să cerşească din nou.

Stă zgribulit căci frigul îl învinge,
strângând la piept sub haina ruptă,
un câine rănit şi plin de sânge...
se simte-nvins,căci viaţa-i e o luptă.

Plecat de-un an prin tări străine
să caute de munca pentru-n leu,
a suferit flămând...uitând de sine...
cum a trăit,o ştie numai Dumnezeu!

Pierdut, fără de apă,făr'de pâine
el a dormit pe unde-a apucat,
pân-a găsit prietenie într-un câine;
căci toţi ai lui -români- l-au alungat.

Mănâncă puţin,ca să hrănească,
pe cel ce sufletul rănit i-alină,
cu prietenia lui dumnezeiască...
E alungat ca el şi n-are nici o vină.

Poate-o veni şi pentru el o zi...
când va putea să fie printre-ai lui;
dar pân-atunci,scâncind vom auzi,
sufletul lui pustiu şi vaietul câinelui.

Până atunci,plânge şi îndură,
o viaţă crudă,aproape de prisos,
şi-n gând parlamentarii îi înjură,
Cerând spăşit,iertare lui Hristos.

Dida Diana Cioponea.