Vreau să-ţi lipeşti corpul de mine,
până o să devin bucată din tine...
Cuvintele mele sunt încă incomplete
fiindcă nu te găsesc între regrete...
Vreau să dau nebunia realităţilor pierdute,
nebunilor ce trăiesc în vise infinite...
Să mă ascund mereu în tine...
să te regăsesc şi-n clipa care vine,
îndepărtând ecoul a tot ce mai contează...
să fac dintr-o iubire ca a noastră,o rază
ce-atinge reflexia oglinzii şi mă cheamă,
să-ţi fiu iubire şi-n moarte,fără teamă;
Să fiu un nimeni,umplut de fericire,
atunci când eu voi şti că tu trăieşti în mine .
Vreau să strig adevarul minciunilor tăcute ,
în marea de oglinzi la picioare-mi aşternute...
Să-mi reflecteze dezamagirea unei răni
mult prea durute...Atingeri de vechii faraoni
să mă mângâie şi lacrima să-mi şteargă...
să simt că ma iubesti,pentru o viaţă-ntreagă.
Nu pentru ce am fost şi ce-s acum...
ci pentru ce voi fi pe-al vieţii tale drum.
să simţi la fel ce simt şi eu,
privindu-ne-n oglinda vieţii mereu.
Din dureri şi strigăte antice născute ,
din lacrimile amare peste răni căzute,
s-au născut neaşteptat,ochii ce-mi zămbesc,
Ce-acuma tainic şi dulce mă privesc...
şi scriu în reflecxia oglinzii...mai trăiesc!
Vreau să fiu autopsia vie...poate,
a sufletelor vii,ce trăiesc în moarte.
Aş vrea acum,un lucru să mai ştii...
Distanţa omoară iubirea celor vii;
şi pentru asta,vreau să îmi lipesc
corpul de tine,să simţi,ce tare te iubesc!
05 octombrie 2012 Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario