miércoles, 10 de octubre de 2012

❤*•.*.•*☆ ★VOI FI AICI...★☆*•.*.•*❤


 Voi fi aici...
 sărutându-ți rănile care te dor...
 pentru că și pe mine mă dor!
 oprindu-ți suspinele în somn rebel
 pentru că eu pentru tine, suspin la fel
 
 Voi fi aici...
 căutându-ți privirea cu un cuvânt ce vine
 să te mângâie tăcut, pe pleoapele senine
 când inima mea va încerca să zboare,
 cu-același aripi, odată cu a ta, spre soare.
 
 Voi fi aici...
 o verigă a lanțului  inimii tale mă ține,
 mă leagă și mă trage mereu spre tine;
 împrăștiind cu ea, uitarea și vina...
 lunecând ușor, pe-o geană de lumină
 
 Voi fi aici...
 când mulți vor vrea să ne despartă,
 să te agăți de brațul meu încă o dată !
 și să pășim cu capul sus spre viață,
 fără să privim în lături...doar în față!
 
 Voi fi aici...
 căci durerea ta e și a mea,
 că bucuria ta e bucuria mea,
 că eu plâng atunci când plângi și tu,
 că eu surâd și vreau să surâzi și tu.
 
 Voi fi aici...
 când vrei o primăvară, ți-o voi căuta
 să o găsesc și să o pun pe perna ta
 ca să visezi doar câmp cu flori
 în brațele mele când te trezești în zori.
 
 Voi fi aici...
 ca refugiu...ca vraciul, vindecând
 trecute răni, mângâindu-te, tăcând...
 când pe creștetul nopții febril,
 vei sta în brațe-mi plângând ca un copil .
 
 Voi fi aici...
 când ploaia setea-ți va sorbi din nor,
 când vântul în păr îți adie ușor...
 când tu-mi vei spune pleacă,
 voi fi ca un câine ce capul și-l pleacă.
 
 Voi fi aici...
 când anii-ți vor ninge pe tâmple,
 și indiferent de ce o să se-ntâmple,
 când moartea sărutu-mi va sorbi,
 nu uita că eu, tot lângă tine voi fi.
 
 07 oct.2010 Dida Diana Cioponea.

 https://www.facebook.com/drlaslauandrei/posts/711698608912310

No hay comentarios:

Publicar un comentario