De-ai fi fost o lumină aprinsă pe cer,
Cu lanţuri grele de dor te-aş lega
N-aş fi îndrăznit niciodată să cer
Mai mult decât îmi poţi tu da.
Plâng noaptea în visele cu tine ,
Când faţa mea se oglindeşte în lac
Ard şi suspină aripi pline de iubire,
Plâng şi surd te strig ,dar tac...
Din val nemângâiat aş scoate dorul
Şi l-aş hrăni cu mine orice i-ai face,
La margine de lume,în pridvorul
Unui anotimp unde iubirea noastra zace.
În aripi fluturânde peste lume,
Aş pune zborul neânţeles către tine
Şi destinu-ti în frunza l-aş pune,
Să-l bată vântul turbat către mine.
Să-ţi spun că mi-e dor de tine,
Trezesc şi trestia ce doarme!
Alung caii sălbatici din ape virgine,
Când spun,de tine mi-e sete şi foame.
Mi-e dor să-ţi spun vino...iubite,
Când depărtarea naşte iarăşi doruri
Te caut desculţă în nopţi nemărginite,
Iar stele jucăuse cânta iubirea în coruri.
Te-aştept,la limita dintre bine si rău
Si daca te văd pictând inima mea,
Te voi certa,c-ai scris pe ea,numele tău,
Dar nu voi sterge sărutul ce l-ai lăsat pe ea.
2 august 2012 Dida Diana Cioponea
No hay comentarios:
Publicar un comentario