Sunt copiii aceluiaş Pământ!
Întruchipaţi în ei doar îngeri;
Sunt fiinţe ce apar pe lume plângând,
Născuţi din doruri sau înfrângeri.
Sunt fiii aceluiaş Dumnezeu,
Trăiesc doar,în lumi diferite.
Sunt nedreptăţi ale vieţii mereu...
Unii cresc în puf,alţii lângă iperite!
Sunt diferiţi prin culoare...
Doar soarta pe unii îi rasfaţă!
Iar alti copii,cu inima de soare,
Duc o lupta crâncenă pentru viaţă!
Sunt copii pedepsiţi nevinovaţi,
Ce rabda de foame, umilinţi...
Trăgând de speranţa în viaţa agăţaţi
Că-ntr-o zi iubirii vor fi dăruiţi!
Sunt nedreptăţi cu greu întelese;
Cum unii au prea mult,trăiesc în huzur,
Iar alţii plâng de foame sau de sete,
Deşi toţi existăm sub acelaş albastru pur!
Sunt războaie ce copilăria le-o fură
Şi tristeţea în suflet le-o sădeşte!
Dar puţini îşi ia mâncarea de la gură,
Să dea la cei ce foamea nu-i ocoleşte!
Sunt uimită de-atâta indiferenţa crasă,
La cei ce au şi se plâng că nu le-ajunge!
Când bunătăţi le zac pe masă,
Iar alţii copii,nici lacrimi nu mai au a plânge!
Sunt cutremurată de atâta horror...
În ţări sărace,în război mereu,
Când ştim că Pământul este al tuturor,
Şi-avem cu toţii acelaş Dumnezeu!
Sunt una din cei ce fac,atât cât pot,
Să curm suferinţa,să şterg lacrima lor;
Ştiu că atunci cănd pleca-voi,nu iau tot
Şi ştiu c-o să ne judece Dumnezeu!
No hay comentarios:
Publicar un comentario