Cum fuge ziua fără ca noi să ştim,
Că cerul şi câmpia încă mai sunt iubiţi,
La foşnetul pădurii sensibil tresărim,
Căci pomii ning...când sunt iar înfloriţi!
Văzduhul amplu, cânt-a ciocârlie
Iar florile de maci şi albăstrele,
Se leagănă în lanul din câmpie,
În dansul lor,şi-n cântece de iele.
Surâd şi florile ascunse pe sub stâncă
Pitite stau de-a soarelui căldură,
În liniştea-nserării cuminte şi adâncă,
Mai cănt-un greier pitit în iarba sură.
Doar soarele trimite-acum răvaşul...
Cu versuri de iubire pentru Lună;
Pe greier-trubadurul...pătimaşul!
Când pune versurile-n strună.
Când ziua se retrage,amurgul plânge ;
Căci pe furiş ea s-a acuns sub nori...
Lăsându-şi zarea să plâng-a sânge,
După frumoasa ziuă care îi dă fiori!
M-aşez cuminte şi ascult tăcută;
O muzică celestă,venită de departe!
În noaptea cea frumoasă cu pădurea mută,
Mai scriu un vers, pe-o filă galbenă de carte.
Mai 1999 Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario