Te-aștept de secole albastre

Mi-ngheață sărutul la margine de viață
și pulberi de culori îți las în curcubeu...
o muzică divină
pe-arcușul de vioară...
în suflet, iubite, să-ți întru numai eu.
Mă perpelesc în gânduri duse
departe de tine, lângă mal...
să plec pe o fregată unde
iubirea-mi să fie dusă de val.
Te-aștept de secole albastre,
pe algele durerii ce m-au surghiunit...
un suflet singur, pierdut
între corali de gheață.
Te-ai depărtat...
Poate că într-o zi vei fi departe;
logodnic suferinței și-a tristeții...
dar sufletul meu te va căuta
și dincolo de lume -
unde iubirile poartă nume de sirene
și se scaldă în lacrimi de cer!
Acolo, îmi voi găsi,
destinul, scufundat între corali.
când infinitul inimii țintește spre cer...
vor înflori ruinele vieții mele
ascunse-ntr-e coșmaruri
prin adieri divine.
Deschide palma ,
să răsară o rază de speranță
și închide în sufletul tău,
imaginea mea...apoi,
aruncă cheia în mare;
voi aștepta o șoaptă de coral;
doar el îmi va mai spune...
Te iubește cineva.

Dida Diana Cioponea.

Fior de mai

M-am depărtat de gânduri 
și păsări călătoare suspinând; 
am scris epistole pe scânduri, 
pe mare...iubirea murmurând

Și în fior de mai, tu ai cules
o lăcrămioară ce se scutura
în palma ta...dar nu ai înțeles
că te iubeam fără măsură.

Când luna-și retrăgea lumina,
alergam și te strigam în șoapte;
pe praf de stele-mi scriam vina
de-a te iubi...în fiecare noapte.

În parfum de lăcrămioare las
fiorul meu de mai să te ajungă;
să te mai strig, nu mai am glas
că l-am pierdut în noaptea lungă.

Adun petale de lacrime căzute,
știind că timpul va face să răsară
șirag de flori din strigăte durute,
când va veni o altă primăvară.

Dida Diana Cioponea.

Jertfă

Noaptea a născut o zi 
în vise răsfrânte 
pe chipul diafan 
pictat cu picături de lumina
ce miros a ploaie.
Sunt păsări spin
venite să-și cânte ultimul cântec
sub ramul de măslin.
Voi pune lauri
pe creștetul înrourat
de-atâta ploaie de săruturi...
numai să-mi spui,
când vrei ca ultimul ceas
de pe Pământ să ne bată
împreunarea.
Mă voi jertfi-nspinat
pe-altarul zilei, să știi
că nu voi fi nemuritoare.
Poate doar o pasăre spin
născută din jertfă .

(Iubirea cere mereu jertfe.)

Dida Diana Cioponea.

Te-am așteptat în noapte

Am așteptat o noapte-ntreagă
pe mal de ape tulburate
și m-am certat cu valurile toate 
că m-ar fi vrut...că le sunt dragă!


Te-am așteptat însă,pe tine
s-apari cumva dinspre apus;
petale răsfirate eu am pus
pe țărm...săruturi pentru tine.


Se face ziuă și-am să plec
să scurm cu furie-n adâncuri;
că-s blestemată între două timpuri
să te aștept...cu tine să petrec.


Voi reveni din nou spre seară
când haina timpului arunc
iar lacrima o voi lăsa-n adânc....
și pentru tine voi păstra o seară.

Dida Diana Cioponea.

Nimeni n-a iubit ca noi

Îmi smulgi cuvintele din mână
și sângele mi-l sorbi cu vorbe grele;
amărăciunea unei vieți mai grele 
mă cuprinde și fericirea-mi amână.

Ploaia ce cade peste visele grele
răsare ca un văl bântuit de ghețuri
pe-o piatră funerară dintre cețuri
și-mi stinge toate zilele mele.

Mă simt un nor rătăcit prin furtuni;
fără aer și soare și pământ,
ca o scrisoare de dor dusă de vânt
și pierdută mă simt în genuni.

Din tot ce-a fost, un nume a rămas
pe-o cruce-ngenuncheată de ploi
și nimeni n-a iubit mai pierdut ca noi
și nepătruns de-amărăciuni fără de glas.

Printre coclauri mă sting fără tine
și fără atingeri de foc zdrențuit
ce mistuie tot...mă întreb de-ai iubit
măcar visul ce-odată ne curgea prin vine.

Dida Diana Cioponea

Cand timpul scrie povestile copilariei

 

Cand timpul scrie povestile copilariei

Unde se nasc puii steluțelor de mare

Mi-s buzele sărate
de sudoarea mării , 
ce mă săruta odată cu tine                                     dar cel mai sărat,
îmi este plânsul plecării tale.
Mi-e ploaia grăbită
că să plângă stropi
la poarta dorului
îngropat la rădăcina
pământului,
când florile tot strigă:
-Hei!! suntem flori de soare!
de ce vii...
tocmai la apus?
Aleargă degetele
prin părul răvășit
de vântul iubirii spulberate,
și poarta mi-este
dor și tânguire...
de stâlpul ei te sprijineai
ca într-un basm de părăsire.
Te-aș dezlega
de-orice blestem,
de n-aș fi ferecat
cu lacătele toate,
sărutul tău sărat
păstrat să-l am...
și peste moarte
iar vântul, ei bine...
îl doare gura de-atâta suflat
în sare,
ca s-o transporte în mare
iar ochii...ochii închiși
de-atâtea lacrimi adâncite
în lagune,
unde se nasc puii
steluțelor de mare,
picură boabe de perle.
Mi-s buzele sărate...
de sudoare,
de lacrimi,
de tăcut...
de ce mă sărutai?
...că pleci, tu totuși
ai știut...
de ce mi-ai dat cu sare,
ultimul sărut
și m-ai lăsat
să rătăcesc singură-n albastru?

Dida Diana Cioponea