Se stinge-o stea de câte ori
în felul tău de-a fi...greșești
chiar dacă spui că mă iubești,
lași patul gol în fiecare zori.
În noi cresc astazi munți de gheață...
urcăm pe creste fără un cuvânt;
semăn iubire și iar culeg vânt
și-n loc de flori, lacrimi pe față.
Drumul e lung, iubirea e pierdută
la porți de dor ce și-au pierdut ecoul,
și în trădări ce-mi sapă azi cavoul
cu vulturi negrii în prăpastia mută.
Mă regăsesc în negru vis,
cu sufletul uitat pe-o piatră arsă,
de flacăra iubirii ca o farsă,
ce mă aruncă într-un crud abis.
Pe timpul veghii mele-aud un ropot
de lacrimi, ce strigă în surdină
și-mi spală cuvintele-n lumină
iar în desenul mâinii-mi bate-un clopot.
Pe toga timpului, se stinge iar o stea
și-n suduri las livada mea de gând...
în norduri, apusul meu plângând
și mă întorc să-mi caut, dragostea.
Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario