Sunt o floare legănată
de vântul timpului surd
ce-mi cânta în urechi,
sonetul iubirii
venite dintre ere.
Mi-am visat răsărirea,
la apusul unui an
abia trecut
de durerea smulgerii,
când credeam
că rădacina mi se va usca
fără a fi mângâiată.
Răsar din nou
când noul an începe
şi iar îmi renasc
petalele căzute
la umbra frunzei mele
adiată de vântul iubirii.
Surâd,la fiece sărut
primit în dar
şi-mi las parfumul,
pe sufletul pereche
ce-mi udă rădăcina
cu picătura ce-o pune
în fiece bătaie a inimii,
în fiece sărut
ce mă face să renasc
şi răsar din nou...
mai vie,mai tânără,
mai frumoasa
şi mai plină de viaţă.
Las albinuţele
să-mi mângâie privirea,
şi plâng de fericire,
cu boabe rouă,
la fiecare răsărit,
gândind:
Dumnezeu,mă iubeşte.
Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario